Din puncte cardinale-ntunecate
Se-arată un heraldic curcubeu,
Iertându-ne nevrutele păcate,
Spre a putea rosti “vom fi mereu”.
Şi dacă vânturi bat, din orice parte,
Chiar dacă par pornite din senin,
Zorii de zi se văd, nu sunt departe,
Lumina zilei ţie ţi-o închin.
Nu mă mai tem să cred am puterea
De-a da contur dorinţei de-a trăi,
Ştiind că ziua-mi înţelegi tăcerea
Ca seară să mă poţi mai mult dori.
Şi vin dinspre departe înspre tine,
De parcă aş veni de nicăieri,
Pe firul amintirii ce revine,
Urmând să fim ce încă n-am fost ieri.
Mai complicat s-a vrut să se întâmple,
Mai simplu se putea, cu mult mai greu,
Dar astăzi când ne ninge sfânt pe tâmple
Ne regăsim pentru “a fi mereu”.
