În gând se vrea a se-nnălţa-n cuvânt,
Din depărtare-ţi scriu, că se tot coace
Ca rost, ca ideal, ca legământ!
Vei fi mai mult decât azi tu poţi crede
Şi viaţa întru tot se va-mplini
Căci drumul ţi l-ai luat... Nu-l vezi? Se vede!
Mai e un pas... Şi noi îl vom trăi.
Nimic nu te opreşte, chiar de-ţi pare
Că Universul nu e infinit,
Tu nu eşti doar o simplă întâmplare,
Eşti valul ce putea fi prevestit.
Un val imens, ce dă mereu putere,
Acelor ce se simt că nu mai pot,
A celor ce doar tac, deşi-n durere
Din piatră seacă apa vieţii scot.
Cei mulţi şi anonimi, ce te aşteaptă,
Venirea-ţi văd, cuvântul ţi-l citesc
Şi numele-ţi rostesc, parcă în şoaptă,
Căci teamă li-i că altfel te rănesc.
Vei trece prin abrupte defilee
Şi vei urca înaltul unor munţi,
Să vadă toţi că dacă eşti femeie
Nu eşti de-nfrânt şi nu poţi să renunţi.
Apoi limanul... susurul de ape,
Odihnitorul gând înălţător,
Te va aduce de mai toţi, aproape,
Spre liniştea-n trăiri a tuturor!
Eu spun ce spun, si iau asupră-mi vina
De toate nu vor fi precum am spus,
Căci nu mi-e teamă de-a-ţi privi lumina
Ce va ajunge sus, mai sus, mai sus!
