Cu iz de împliniri, ca un ecou...
Demitizând absurde absoluturi,
Ne-arată drumul... Şi e unul nou!
Şi vine iarna, vine mai devreme,
Trecându-ne speranţele în vis,
Principial şi nu prin teoreme
Transformă în real tot ce-i promis!
Din întrebări ce nu le-am luat în seamă
Ni se reface rostul necesar,
Uita-vom şi de piedici şi de teamă,
Să vrem să ştim că nu avem hotar.
Şi dacă-i frig se simte-a fi caldură
Acolo unde fi-va să trăim,
Nici timpul n-o să aibă o măsură,
Un infinit ni-i dat să ne iubim!
